CG&GC HiTech Solutions susține marile talente. Ana Maria revine pe scenă!

Oradea - 17 ianuarie 2012 - Pentru că susținem marile talente, te invităm la concertul aniversar „Ana Maria Georgescu - 25 de ani de viaţă, 10 ani de muzică!”.

Evenimentul va avea loc sâmbătă, 21 ianuarie, începând cu orele 22, în Club Bali din Oradea.

Ana Maria este un artist în care am regăsit valorile companiei noastre, CG&GC HiTech Solutions: perseverență, seriozitate, obiectivitate și corectitudine. Încă de la primul concert în fața publicului, Ana Maria s-a evidențiat prin dorința de a oferi muzică de calitate fanilor săi. Deși aparițiile în concerte au fost mai rare, tânăra nu a renunțat la muzică. Ana Maria şi-a perfecţionat stilul muzical, a devenit o tânără pasională și responsabilă, iar în ultimii ani a absolvit cursurile facultăţii de Regie.

La 25 de ani, când muzica românească are nevoie de talente, e mai pregătită ca oricând să revină pe scena muzicală. Ana Maria s-a transformat din tânăra speranță a muzicii românești, în femeia frumoasă și pasională care-și asumă rolul pe care-l are în societate.

„Deşi aparițiile mele pe scenă au fost mai rare, niciodată n-am încetat să fac muzică, să cred în talent și-n artă. Muzica a fost mereu o constantă în viața mea. Doar crezând în mine și-n oamenii frumoși din jurul meu am reușit să trec peste toate obstacolele pe care le-am întâmpinat și mi-am asumat rolul de femeie responsabilă. Am devenit un adult care, asemenea unui copil inocent, crede că încă mai există o şansă ca muzica să redevină o stare de spirit și mai puțin o etalare a avuţiilor. ” Ana Maria Georgescu

Pentru că Ana Maria rămâne o artistă cu o voce suavă, caldă şi feminină, îşi va încânta fanii printr-un concert LIVE sâmbătă, 21 ianuarie 2012 în Oradea. Trupa artistei e compusă din Remus Hosu (chitară), Adrian Ioan (clape), Mark Mihele (bas), Ali Said (percuţie).

Vă aşteptăm sâmbătă, 21 ianuarie, începând cu ora 22 în Club Bali din Oradea.

.
http://www.cg-hitech.ro/

Cuvinte cheie:  CG&GC  Ana Maria  concertul aniversar 

Imagini

CG&GC HiTech Solutions susține marile talente. Ana Maria revine pe scenă!

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.