“Discriminarea este problema societăţii întregi.” FEMINA România vrea să corecteze acest lucru printr-un proiect de lege

21 iunie 2012, 04.21 - Media / Publicitate   Social  

Bucureşti - 21 iunie 2012 - „Proiect cofinanțat de Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013” – „Investește în oameni!”

Axa prioritară nr. 6 / Domeniul major de interventie 6.3 Promovarea egalității de șanse pe piața muncii

Titlul proiectului: „FEMINA – Formare pentru jurnaliști, Emisiuni TV, Monitorizare, Informare Națională și Advocacy pentru afirmarea egalității de șanse și de gen” / Contract nr.: POSDRU/97/6.3/S/60732

COMUNICAT DE PRESĂ

Bucureşti, 21 iunie 2012

“Discriminarea este problema societăţii întregi.”

FEMINA România vrea să corecteze acest lucru printr-un proiect de lege

„Discriminarea nu este problema unei singure persoane, nu este problema unei singure femei, este problema societăţii întregi. Şi trebuie abordată ca atare, nu particularizată în funcție de anumite situaţii individuale” a declarat Viviane Teitelbaum, Vicepreședinte al European Women’s Lobby şi Preşedinte al Consiliului Femeilor „Conseil des femmes francofoni de Belgique”, cu ocazia Conferinței Consiliului Național FEMINA desfășurată pe 20 iunie la Bucuresti. Consiliul Naţional FEMINA a încheiat seria celor 6 conferinţe care au avut ca temă semnalarea disfuncţionalităţilor legislative în domeniul egalităţi de şanse şi de gen din România.

Conferinţa s-a adresat jurnaliştilor, ONG-urilor, autorităţilor locale, personalităților cu succes în carieră, precum și tuturor acelora care, prin informarea şi activitatea proprie pot influența societatea civilă și pot prezenta o imagine corectă și nediscriminatorie a femeii în societatea românească.

Conferinţa a fost moderată de Melania Medeleanu, iar printre invitaţi s-au regăsit nume precum Camelia Şucu, Cristian Jura - secretar de stat, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, av. Iustina Ionescu - consilier juridic în Proiectul FEMINA România, Delia Panait - FRONT.

Proiectul FEMINA România are ca obiectiv principal consolidarea principiului egalităţii de şanse şi de gen la nivelul societăţii civile pentru o mai bună promovare a femeilor pe piaţa muncii, conştientizarea drepturilor egale, depăşirea stereotipurilor culturale şi prezentarea unei imagini corecte şi nediscriminatorii a femeii în societate. „În România, una din trei femei este victimă a discriminării la locul de muncă. Această femeie ar putea fi oricare dintre noi. Cred că cel mai important lucru este faptul că FEMINA România vrea să corecteze acest lucru printr-un proiect de lege în care vor fi implicaţi cei din societatea civilă şi chiar şi oamenii din business”, afirma Roxana Grămadă – director al proiectului FEMINA România.

Proiectul “FEMINA – Formare pentru jurnaliști, Emisiuni TV, Monitorizare, Informare Națională și Advocacy pentru afirmarea egalității de șanse și de gen” este coordonat de S.C. Blockbuster Media S.R.L., în calitate de solicitant, împreună cu Asociaţia pentru Promovarea Femeii din România (APFR) și Institutul Național pentru Studii de Opinie şi Marketing (INSOMAR) în calitate de parteneri.

Persoana de contact:
Irina Apostol
Telefon 0721.201.559
irina.apostol@admediaconsult.ro
Detalii despre proiect, pe

http://www.feminaromania.ro/

Cuvinte cheie:  FEMINA  proiect  UE 

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.