MIRA TELECOM provoacă la joacă elevii din Colegiul Național Cantemir Vodă

22 iunie 2012, 03.03 - Afaceri   Social  

Bucuresti - 22 iunie 2012 - Mira Telecom sponsorizează concursul de creație și implementare de jocuri interactive în format Flash: „Mira Telecom te provoacă – CÂȘTIGĂ ÎN JOACĂ!”, lansat în parteneriat cu Colegiul Național Cantemir Vodă şi firma WitchHut. Tema propusă elevilor se numește „Puzzle”.

Sunt eligibili pentru concurs elevii Colegiului Național Cantemir Vodă, specializarea matematică – informatică, indiferent de anul de studiu. Trei elevi departajați pe criterii tehnice și de creativitate în urma concursului, vor primi din partea MIRA TELECOM sponsorizări în echipamente IT&C: un iPad 2 Apple 16GB 3G, o consolă Sony PlayStation Vita Wi-Fi și un telefon mobil Samsung S7500 Galaxy Ace Plus.

“Scopul acestui parteneriat este de a stimula creativitatea elevilor și de a dezvolta o relație de colaborare permanentă atât cu elevii cât și cu profesorii de la Colegiul Cantemir Vodă. Pe termen lung dorim să investim în cei mai buni dintre ei, pasionați de informatică și interesați în mod real de carieră, să-i atragem în proiecte interesante, în special pe parte de cercetare și dezvoltare, domeniu de bază al activității noastre. Pentru viitor susținem demersul liceului de a înființa un centru de excelență care să dezvolte asemenea proiecte. Investiția în cercetare și în tinerii cu potențial reprezintă o preocupare constantă pentru compania noastră”, a declarat Stelian Ilie, Președintele MIRA TELECOM.

Fișiere trimise vor fi în formatul swf iar e-mailul va conține câteva informații tehnice despre joc: versiune de Action Script folosită, frame rate, dimensiuni, precum și o scurtă descriere. Fișierele vor fi transmise prin e-mail la adresa concurs@miratelecom.ro, până la data de 23 iulie 2012 ora 23:59. Detalii suplimentare pe site-ul www.miratelecom.ro/student.

Toate jocurile vor fi publicate și votate pe site-ul ejocuri.ro, cel mai vizitat portal de jocuri din Romania. Câștigătorii vor fi anunțați în data de 9 august 2012, pe site-ul www.miratelecom.ro/student și pe pagina de Facebook: www.facebook.com/mira.telecom.

Parteneriatul cu Colegiul Național Cantemir Vodă este parte a programului „MIRA TELECOM Student – Programming the future”, dedicat promovării și susținerii tinerilor cu rezultate remarcabile.

MIRA TELECOM – companie cu capital integral românesc, fondată și condusă de Stelian Ilie, Președinte al Grupului – și-a început activitatea cu distribuția echipamentelor de radiocomunicații. Diversificarea serviciilor a reprezentat un principiu de bază în evoluția companiei, MIRA TELECOM oferind astăzi soluții complete de securitate, IT și telecom, dublate de un serviciu integrat eficient și operativ, care sa aducă o reală valoare adăugată operațiunilor clienților. MIRA TELECOM are în prezent o experiență de 14 ani pe piața româneasca și internațională.

.

Cuvinte cheie:  Mira  elevi  colegiu 

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.