Presiunea pe preţuri şi controlul costurilor – principalele riscuri de business la nivel global în 2013

27 februarie 2013, 11.30 - Afaceri  

Bucureşti - 27 februarie 2013 - Principalele oportunităţi în 2013: inovarea şi creşterea cererii din pieţele emergente.

Cum previziunile economice globale rămân, pe mai departe, incerte, companiile şi-au schimbat abordarea: în loc să stea şi să mai aştepte revirimentul economic, ele se concentrează acum pe optimizarea afacerii prin controlul costurilor şi creşterea eficienţei – se arată în raportul publicat astăzi de Ernst & Young.

Studiul Business Pulse: Exploring the top 10 risks and opportunities in 2013 and beyond are la bază interviuri realizate cu manageri de top din 641 de companii din 21 de ţări. Studiul este cel mai recent din seria începută în 2008 cu scopul de a cartografia oportunităţile şi riscurile din business la nivel global.

Presiunea pe preţuri este cel mai mare risc menţionat de companii pentru 2013. Echipele de top management au admis că va trebui să identifice noi căi pentru a obtine profit, ca să poată face faţă scăderilor înregistrate în pieţele dezvoltate. Acest fapt este reflectat şi de orientarea companiilor către inovaţie şi către pieţele emergente pentru generarea de noi oportunităţi. Această stare de lucruri contrastează cu cea din anul 2011, când companiile erau concentrate pe riscurile asociate măsurilor de reglementare şi de conformitate, iar cele mai importante oportunităţi erau generate de executarea strategiilor lor operaţionale.

Datorită evoluţiilor anemice în creşterea pieţei şi competiţiei acerbe la nivelul preţurilor, companiile din pietele dezvoltate s-au orientat către pieţe noi în care să poată fructifica oportuntăţi de extindere. Însă, pentru a exploata potenţialul pieţelor cu creştere rapidă, ele trebuie să pună în balanţă oportunităţile de aici cu propriul lor nivel de toleranţă la riscuri. Important este nu atât cum intră companiile în aceste pieţe, ci cum le cuceresc.

Agilitatea operaţională: recalibrare pentru performanţe sporite

Nivelul ridicat al salariilor şi al costurilor de producţie, precum şi noile măsuri de reglementare tot mai stricte impuse în diverse sectoare îi determină pe respondenţi să plaseze pe locul doi riscul asociat nevoii de control al costurilor şi presiunii tot mai mari pe profit. Astfel, companiile sunt nevoite să ia decizii tot mai drastice in privinta costurilor, fără să afecteze, însă, standardul produselor sau serviciilor lor.

Pentru organizaţiile multinaţionale, găsirea unui nou echilibru între dorinţa de a rămâne competitive la nivel de preţ în pieţele lor cheie şi regândirea dintr-o perspectivă globală a costurilor, dar şi a localizării unităţilor lor operaţionale poate crea oportunităţi. Prin urmare, agilitatea operaţională a devenit crucială pentru supravieţuire şi dezvoltare în condiţiile unei economii globale volatile. Acest fapt este menţionat de respondenţi ca fiind a doua mare oportunitate de business din acest an.

Pe prima poziţie se plasează oportunitatea reprezentată de inovaţie, mai ales în cadrul pieţelor în creştere rapidă, atât în ceea ce priveşte produsele şi serviciile, cât şi operaţiunile. Acest fapt este reflectat de creşterea cheltuielilor alocate cercetării şi dezvoltării, de patru ori mai mari în pieţele emergente comparativ cu cele dezvoltate.

Organizaţiile inovative îşi definesc o cultură şi stabilesc reguli prin care promovează şi recompensează în mod sistematic inovaţia. O viziune clară asupra importanţei inovaţiei a devenit un factor cheie pentru orice afacere. Contribuţiile externe, cum ar fi parteneriatele comerciale sau academice, pot fi, de asemenea, de folos, mai ales că inovaţia apare de multe ori în urma networking-ului şi apariţiei unei mase critice.

Social media: văzută ca oportunitate de business

Companiile adoptă acum şi canale de marketing emergente, cum ar fi social media, care se clasează pe locul patru între cele mai importante oportunităţi pentru afaceri, urcând de pe locul opt, deţinut în 2011. Această percepţie este prevalentă în rândul companiilor care operează în pieţe cu creştere rapidă, însă există inevitabil şi riscuri asociate. Tehnologiile emergente sunt încă percepute ca fiind pe locul nouă în topul celor mai importante 10 riscuri, deşi au coborât de pe poziţia a cincea, ocupată în 2011.

Atunci când companiile se gândesc la tehnologii emergente, există pericolul ca ele să piardă din vedere riscurile asociate. În ciuda paşilor făcuţi de companii în domenii precum virtualizare, cloud computing, social media, mobilitate şi alte tehnologii emergente, acestea rămân în continuare în urmă cu implementarea unor măsuri de securitate a informaţiei, creând o breşă care continuă să se lărgească.

Reglemetarea şi conformitatea: integrate în modelul de business

Din perspectivă macro, rolul tot mai important al guvernelor în economie este acum perceput drept al şaselea cel mai important risc cu care se confruntă companiile, urcând de pe locul şapte, deţinut în 2011. Această percepţie este determinată, în parte, de reglementările din ce în ce mai stricte, în special în sectorul financiar, dar este, de asemenea, predominant în pieţe cu creştere rapidă, unde guvernele au un rol din ce în ce mai activ. Acest lucru poate remodela natura competiţiei. În China, spre exemplu, anumite multinaţionale sunt obligate să lucreze în partneriat cu firme locale, statul căutând să susţină baza industrială locală. Ca rezultat, politicile guvernamentale şi menţinerea unor relaţii bune cu guvernul sunt tot mai importante pentru companii.

Domeniul măsurilor de reglementare şi conformitate este listat ca al şaptelea cel mai important risc la care sunt expuse companiile, coborând de pe primul loc pe care era clasat în 2011. Însă asumarea extinsă a responsabilităţii de către companii în lumea post-criză generează, pe de altă parte, şi oportunitatea de a valorifica mai bine programele de CSR şi cele menite să atragă încrederea publică. Acesta este un risc nou intrat în clasament, situat pe locul opt. Mulţi investitori instituţionali cer acum mai multă transparenţă în subiecte legate de protecţia mediului şi sfera socială, ceea ce poate afecta viabilitatea investiţiilor pe termen lung.

În practică, acestă schimbare în gândire este destul de vizibilă – s-a trecut de la o percepţie retrospectivă a riscurilor la o viziune prospectivă. Companiiile încearcă acum să înţeleagă ce reglementări le afectează afacerile şi să găsească modalităţi de a gestiona şi controla aspectele de conformitate în fiecare piaţă, ca parte a unui ”model de business de zi cu zi”, pentru a menţine costurile scăzute, în contrast cu abordarea fiecărei reglementări ca fiind un proiect special.

Perspectiva pentru urmatorii 2 ani

Privind către 2015, studiile noastre arată o intelegere mai buna din partea companiilor, nu numai în privinţa potentialului scazut al afacerilor lor pe termen lung în pieţele dezvoltate, dar şi în ceea ce priveşte expunerea lor mai mare la o economie globală şi la pieţe mai volatile. La rândul său, această nouă stare de fapt atrage după sine mai multe riscuri şi oportunităţi, pe care companiile trebuie să le abordeze în mod activ şi să le includă în planificările lor. Cum multe dintre economiile importante sunt strâns interconectate, aşteptarea unui sfârşit al incertitudinii economice globale nu mai este o opţiune.

Notă către Editori

Top zece riscuri şi oportunutăţi de business în 2013

Despre Ernst & Young

Ernst & Young este una dintre cele mai mari firme de servicii profesionale la nivel global, cu 167.000 de angajaţi în 700 de birouri din 140 de ţări şi venituri de aproximativ 24,4 miliarde dolari în anul 2012. Reţeaua noastră este cea mai integrată la nivel global, iar resursele din cadrul acesteia ne ajută să le acordăm clienţilor servicii prin care să beneficieze de oportunităţile din întreaga lume. În România, Ernst & Young este unul dintre liderii de pe piaţa serviciilor profesionale încă de la înfiinţare, în anul 1992. Cei peste 500 angajaţi din România şi Republica Moldova furnizează servicii integrate de audit, fiscalitate, asistenţă în tranzacţii şi servicii de asistenţă în afaceri către companii multinaţionale şi locale. Avem birouri în Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara, Iaşi şi Chişinău.

Pentru mai multe informaţii, vizitaţi pagina noastră de internet:
http://www.ey.com/

Cuvinte cheie:  Ernst & Young  studiu  manageri  business  

Imagini

Presiunea pe preţuri şi controlul costurilor – principalele riscuri de business la nivel global în 2013
Presiunea pe preţuri şi controlul costurilor – principalele riscuri de business la nivel global în 2013
Presiunea pe preţuri şi controlul costurilor – principalele riscuri de business la nivel global în 2013

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.