Previziuni pentru sectorul serviciilor financiare din Zona Euro

09 aprilie 2013, 11.02 - Afaceri  

Bucureşti - 09 aprilie 2013 - . Dezintermedierea încetineşte dar activele continuă să scadă uşor în 2013

. Creditarea se stabilizează, iar din 2014 ar trebui să înceapă să crească

. Rata creditelor neperformante continuă să crească, în principal în ţările de la periferia Zonei Euro

. Riscul de dobândă rămâne în plan secund, dar companiile de asigurări trebuie să rămână atente

Criza datoriei cipriote este un semn că problemele Zonei Euro nu s-au încheiat iar recuperarea economică din regiune rămâne încă una fragilă şi cu o traiectorie nesigură. Conform previziunilor Eurozone Financial Services Forecast[1], deşi anumite situaţii problematice localizate nu sunt excluse, problemele majore cu care s-a confruntat sectorul financiar din zona Euro par să se apropie de sfârşit. Se estimează că mulţi dintre indicatorii cheie din sector vor reintra pe o creştere modestă în următoarele 18 luni şi in special băncile ar trebui să poată redemara creditarea si astfel să sprijine relansarea economică din 2014.

Andy Baldwin, Liderul diviziei Servicii Financiare Ernst & Young EMEIA declară:

“Răspunsul pieţei la criza datoriei cipriote a fost, în cele din urmă, destul de încurajator în măsura în care a demonstrat că marile economii europene sunt acum relativ bine izolate faţă de crizele cu caracter naţional din statele mai mici.”

Gelu Gherghescu, Partener Assurance & Advisory la Ernst & Young Romania comentează: “Sentimentul general este că sectorul financiar al Zonei Euro a depăşit cea mai mare parte din probleme. Totuşi, chiar în cadrul zonei previziunile sunt diferite pentru Nord respectiv Sud şi de asemenea între instituţiile financiare mari, de importanţă sistemică ce continuă să se întărească, respectiv băncile mai mici care au perspective mai puţin certe.”

Cea mai dificilă etapă a procesului bancar de dezintermediere s-a încheiat

După o contracţie de 856 de miliarde de euro anul trecut, se estimează că totalul activelor din sectorul bancar din Eurozonă va continua să scadă cu 500 de miliarde de euro în 2013, înainte să reintre pe creştere, în 2014. Totalul activelor a fost deja în mare parte stabilizat în Germania, Franţa şi Olanda, în timp ce, în Italia şi Spania, procesul urmează să aibă loc anul viitor.

Marie Diron, Senior Economic Adviser pentru Eurozone Financial Services Forecast spune: “Cu toate că procesul de dezintermediere va continua în Eurozonă şi în acest an, credem că cea mai dificilă fază a trecut iar băncile din economiile mai puternice au trecut deja de punctul critic. 2013 ar trebui să fie ultimul an de scădere a activelor iar 2014 se arată mult mai sănătos în această privinţă”.

Creditarea va scădea cu 0,5%, dar va reintra pe creştere începând cu 2014

Creditarea segmentului de business şi a persoanelor fizice a scăzut cu 1,7% în Zona Euro anul trecut şi se estimează că această contracţie va continua şi în 2013, însă într-un ritm mai moderat, de 0,5%.

Diviziunea dintre Nord şi Sud se va menţine în continuare accentuată în privinţa costului împrumuturilor bancare, ca urmare a unei contracţii mai puternice a creditării din economiile periferice în acest an. Se estimează că în 2013, creditarea se va contracta cu 5,1% în Spania, în comparaţie cu evoluţiile pozitive de 0,8% din Germania şi de 0,6% din Franţa. Previziunile arată că, la nivelul Eurozonei, creditarea va reintra pe creştere începând cu anul 2014, cu o rată anuală de 2,9%, care include o revenire modestă pe creştere în Spania, cu o rată de 0,9%.

Accesul băncilor la piaţa de capital continuă să se îmbunătăţească iar fluxurile de depozite ale sectorului privat din economiile periferice par să se stabilizeze, ceea ce permite băncilor să se desprindă treptat de sprijinul acordat de băncile centrale. Cu toate acestea, condiţiile de creditare ar putea să se menţină destul de restrictive pentru o vreme, ceea ce va afecta investiţiile şi cheltuielile de consum.

Creditele neperformante vor atinge un vârf în acest an, pe fondul problemelor din economiile periferice

Ca urmare a creşterii numărului de credite neperformante în economiile periferice, rata acestora va atinge în acest an în Zona Euro un vârf istoric de 7,2%, peste nivelul de 6,7% prognozat la sfârşitul anului 2012. Rata creditelor neperformante (NPL) este deja în scădere în Franţa, Germania şi Olanda în acest an, însă se estimează că va atinge un vârf de 10,2% în Italia şi de 12,8% în Spania, fără a lua în calcul recentul transfer de active problematice către SAREB[2].

“În România, ne aşteptam mai degrabă la o stagnare a creditării în următoarele 9 luni, cu o uşoară creştere pe companii şi una ceva mai pronunţată pe credite ipotecare, dar şi o scădere a creditelor de consum. Această situaţie se datorează neîncrederii consumatorilor şi a decidenţilor din companii în perspectivele pe termen scurt ale economiei, dar şi apetitului limitat şi selectiv al unora dintre jucători. Oricum, chiar şi o uşoară evoluţie pozitivă a creditării nu ar fi suficientă să alimenteze creşterea economică în asemenea măsură încât să contribuie semnificativ la stoparea evoluţiei creditelor neperformante. Astfel, deşi mai lent, acestea vor continua să crească în următoarele 6-9 luni. Practic în ceea ce priveşte evoluţia creditării şi a creditelor neperformante rămânem, într-o oarecare măsură, într-un cerc vicios ,” menţionează Gelu Gherghescu.

Creşterea ratei dobânzii rămâne un risc secundar, însă asigurătorii trebuie să-şi planifice atent reacţia

Preocupările că economia se va relansa mai devreme decât a fost anticipat în previziunile de bază, determinând BCE să crească mai repede ratele ar trebui luate în serios de către companiile de asigurări. Dacă Zona Euro nu va mai scădea în acest an şi va creşte cu 1,7% în 2014 fata de 1,1% cât este previziunea de bază, inflaţia va atinge probabil 2,8% până la sfârşitul anului 2014. Aceasta va atrage după sine o creştere a ratei dobânzii de către BCE de la 0,75% la 1,25% în 2015, în loc să fie menţinută la acelaşi nivel până la mijlocul anului 2017. Randamentul obligaţiunilor guvernamentale din Eurozonă cu maturitate la zece ani ar creşte de la 3,4% la mijlocul anului 2014, la 4,7% la sfârşitul anului 2015.

Andy Baldwin mai spune că „Această creştere mai rapidă a ratelor dobânzii ar putea afecta serios asigurătorii dat fiind ponderea mare a obligaţiunilor în bilanţul acestora. Activitatea de bază a asigurătorilor ar putea fi, de asemenea, afectată pe măsură ce clienţii încep să se îndrepte spre produse alternative, care le asigură randamente mai mari”.

“În pofida probabilităţii reduse pentru scenariul în care ratele de dobândă vor creste mai repede decât se aştepta iniţial, efectele ei cred că sunt suficient de importante pentru a determina companiile de asigurare să-şi facă totuşi analize şi planuri pentru o astfel de situaţie. Oricum pentru piaţa locală, un astfel de scenariu ar trebui să ducă şi la o reducere a primei de risc de tara din componenţa ratei de dobândă a instrumentelor de debit, inclusiv a obligaţiunilor emise de statul român, compensând parţial creşterea ratelor de piaţă.” comentează Gelu Gherghescu.

Despre Ernst & Young

Ernst & Young este una dintre cele mai mari firme de servicii profesionale la nivel global, cu 167.000 de angajaţi în 700 de birouri din 140 de ţări şi venituri de aproximativ 24,4 miliarde dolari în anul 2012. Reţeaua noastră este cea mai integrată la nivel global, iar resursele din cadrul acesteia ne ajută să le acordăm clienţilor servicii prin care să beneficieze de oportunităţile din întreaga lume. În România, Ernst & Young este unul dintre liderii de pe piaţa serviciilor profesionale încă de la înfiinţare, în anul 1992. Cei peste 500 angajaţi din România şi Republica Moldova furnizează servicii integrate de audit, fiscalitate, asistenţă în tranzacţii şi servicii de asistenţă în afaceri către companii multinaţionale şi locale. Avem birouri în Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara, Iaşi şi Chişinău.

Pentru mai multe informaţii, vizitaţi pagina noastră de internet:
http://www.ey.com/

Cuvinte cheie:  Ernst & Young  Zona Euro  previziuni  servicii financiare 

Imagini

Previziuni pentru sectorul serviciilor financiare din Zona Euro

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.