Ţuca Zbârcea & Asociaţii publică prima culegere de speţe din România în domeniul corecţiilor financiare privind proiectele derulate cu fonduri europene

10 aprilie 2013, 12.31 - Afaceri   Justiţie   Avocatură  

Bucureşti - 10 aprilie 2013 - Departamentul de Fonduri Europene din cadrul Ţuca Zbârcea & Asociaţii a contribuit la tipărirea a peste 1.000 de pagini de speţe cuprinzând Notele de Constatare emise de autorităţile de control pentru aplicarea de corecţii financiare în proiectele cu finanţare din fonduri structurale implementate de administraţia locală în ultimii 4 ani.

Ţuca Zbârcea & Asociaţii a contribuit la realizarea, pentru prima dată în România, a unei colecţii de speţe la nivelul autorităţilor locale şi judeţene ce prezintă într-o manieră sistematică jurisprudenţa în materia managementului/controlului finanţărilor europene. Lucrarea este editată în co-autorat cu Institutul pentru Politici Publice (IPP) şi Asociaţia Municipiilor din România.

Culegerea, intitulată „Note de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare în proiectele cu finanţare din fonduri structurale”, reprezintă un eşantion naţional reprezentativ de note de constatare ce au generat corecţii financiare de peste 300 milioane de euro aplicate în ultimii patru ani în proiectele cu finanţare din fonduri structurale ale autorităţilor locale (consilii judeţene şi primării-municipii reşedinţă de judeţ).

Potrivit autorilor, eforturile de creştere a ratei naţionale de absorbţie a fondurilor structurale nu vor avea finalitate în condiţiile în care, deşi există fonduri prin Programul de Asistenţă Tehnică, structurile centrale nu previn şi nu sprijină constructiv beneficiarii locali să deprindă proceduri competitive de achiziţii publice şi să evite nereguli devenite deja fenomen naţional.

Mai mult, autorii au atras atenţia că beneficiarii afectaţi contestă deciziile de aplicare a corecţiilor financiare, îndreptându-se către instanţele de judecată: „Prezenta culegere de speţe a confirmat statistic existenţa unui procent ridicat de contestaţii împotriva notelor de constatare, şi anume 80%, respectiv acţiuni în instanţă – 41% împotriva Autorităţilor de Management, multe dintre ele fiind finalizate deja cu soluţii în favoarea beneficiarilor fondurilor europene. Această lucrare reprezintă contribuţia noastră în sprijinul autorităţilor şi a celorlalţi actori din sfera fondurilor structurale de a trage concluziile necesare pentru a evita pierderea fondurilor. Culegerea răspunde unui vid de informaţii, îndrumare şi consultare, având în vedere că nu s-a consolidat suficientă expertiză şi jurisprudenţă în acest domeniu, accentul până acum fiind pus pe control şi sancţionare”, a declarat Dan Borbely, Avocat asociat la Ţuca Zbârcea & Asociaţii şi coordonator al departamentului de fonduri structurale al firmei.

„Note de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare în proiectele cu finanţare din fonduri structurale” prezintă un adevărat inventar al neconformităţilor, neconcordanţelor şi problemelor apărute în procedurile de implementare şi control ale proiectelor pentru care au fost obţinute finanţări europene.

„Achiziţiile publice reprezintă cel mai sensibil domeniu din punctul de vedere al greşelilor efectuate în utilizarea fondurilor europene, constituind şi cea mai importantă cauză a neeligibilităţii cheltuielilor efectuate. Dintre speţele analizate, neregulile cele mai frecvente au vizat: impunerea de către autorităţile de management a unor cerinţe restrictive/nelegale, încălcarea principiului tratamentului egal al operatorilor, neîndeplinirea condiţiilor de eligibilitate tehnică, financiară sau administrativă, majorarea nelegală a valorii unor contracte, nerespectarea principiului transparenţei etc”, a precizat Cristina Ana, Avocat senior la Ţuca Zbârcea & Asociaţii şi unul dintre coordonatorii proiectelor de fonduri structurale gestionate de firma de avocatură.

Avocaţii Ţuca Zbârcea & Asociaţii au semnalat problemele principale ale sistemului actual de management al fondurilor structurale şi au propus câteva soluţii care ar contribui la unificarea practicii în materia controlului şi ar limita aplicarea de corecţii financiare. Printre acestea se numără: (i) necesitatea clarificării atribuţiilor de control privind procedurile de achiziţii publice la nivelul autorităţile de management, UCVAP, ANRMAP, Curtea de Conturi/Autoritatea de audit; (ii) evaluarea SEAP şi îmbunătăţirea funcţionalităţilor IT ale sistemului de bază şi de performanţă; (iii) standardizarea grilelor de evaluare tehnică utilizate de departamentele de achiziţii publice din cadrul autorităţilor contractante, precum şi, în general, a documentaţiei de atribuire în special în proiecte de infrastructură; (iv) continuarea eforturilor ANRMAP de elaborare de materiale de orientare pentru autorităţile contractante cu scopul de a le sprijini în dezvoltarea unor criterii de evaluare mult mai clare; (v) prevenirea conflictelor de interese prin emiterea de către ANRMAP/UCVAP de orientări specifice pentru soluţionarea unor asemenea situaţii; (vi) înfiinţarea unei secţii specializate în instrumentarea dosarelor ce vizează proiectele cu finanţare din fonduri structurale la nivelul instanţelor de contencios-administrativ.

Peste 300 milioane de euro – aproape 20% din ceea ce România abia reuşea să absoarbă din fonduri structurale până în decembrie 2012 - reprezintă valoarea corecţiilor financiare aplicate autorităţilor publice locale (Consilii Judeţene şi primării ale municipiilor reşedinţă de judeţ) pentru proiectele implementate din fonduri structurale. Valoarea medie a unei corecţii financiare a fost de aprox. 13% din bugetul unui contract de achiziţie publică, în cifre absolute, circa 400.000 euro – respectiv 1% din bugetul unei primării de municipiu reşedinţă de judeţ.

Ţuca Zbârcea & Asociaţii şi Institutul pentru Politici Publice îşi exprimă astfel sprijinul pentru găsirea unor soluţii imediate pentru ca practicile de aplicare a corecţiilor în fonduri europene să fie uniforme, şi nu abuzive, asupra bugetelor locale, din care autorităţile locale trebuie să dezvolte proiecte de investiţii pentru comunităţi.

Departamentul de Fonduri Structurale al firmei reuneşte experienţa avocaţilor Ţuca Zbârcea & Asociaţii în ceea ce priveşte asistenţa tehnică în domenii precum achiziţiile publice, proiectele de mediu, infrastructura, ajutoare de stat/concurenţă, restructurări de personal/dreptul muncii, precum şi asistenţa şi reprezentarea autorităţilor de management ori participanţilor în diverse proceduri de atribuire a contractelor de achiziţie publică.

Principalele obiective ale Departamentului de Fonduri Structurale sunt reprezentate de proiectele de asistenţă tehnică implementate în beneficiul autorităţilor de management din programele operaţionale, precum şi acordarea de asistenţă necesară pregătirii, obţinerii finanţării şi implementării proiectelor finanţate în cadrul programelor amintite, cât şi reprezentarea în faţa instanţelor de judecată a părţilor în legătură cu litigii survenite în cadrul proiectelor finanţate din fonduri europene.

Departamentul de Fonduri Structurale al Ţuca Zbârcea & Asociaţii lucrează în strânsă cooperare cu Departamentul de Litigii şi Arbitraje al firmei în ce priveşte procedurile din cadrul proiectelor finanţate din fonduri europene. Echipa de peste 40 de avocaţi pledanţi reprezintă clienţi la toate nivelurile sistemului jurisdicţional românesc, de la tribunalele de primă instanţă până la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, precum şi în proceduri în faţa Consiliului Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor, a Autorităţilor de Management şi în proceduri complexe de arbitraj în baza regulilor Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional (Camera de Comerţ şi Industrie a României), ICC, UNCITRAL şi ICSID. Ţuca Zbârcea & Asociaţii este cotată în fruntea clasamentului realizat de directorul internaţional Legal 500 în ceea ce priveşte capacitatea de soluţionare a disputelor.

Despre Ţuca Zbârcea & Asociaţii:

Cu o echipă formată din 100 de avocaţi dintre care 20 parteneri în cadrul biroului din Bucureşti, Ţuca Zbârcea & Asociaţii operează un sediu secundar în Cluj-Napoca, care funcţionează în asociere cu Nistorescu, Şomlea & Asociaţii, cât şi un birou de reprezentanţă în Madrid, Spania. Totodată, firma a stabilit o colaborare strategică pe principiul „best friend” cu firma de avocatură Ţurcan Cazac, liderul pieţei de avocatură de business din Chişinău, Republica Moldova.

Ţuca Zbârcea & Asociaţii oferă asistenţă juridică în toate domeniile dreptului, fiind recomandată de prestigioase directoare internaţionale de specialitate pentru serviciile în domenii precum litigii şi arbitraje internaţionale, achiziţii publice, energie şi resurse naturale, drept financiar-bancar, infrastructura, dreptul muncii si drept social, drept societar şi comercial, fuziuni, achiziţii / privatizări, etc.

Ţuca Zbârcea & Asociaţii a primit numeroase aprecieri şi distincţii pentru dinamismul, viziunea şi determinarea cu care a adoptat practici inovatoare pe piaţa serviciilor juridice din România. Astfel, în ultimii cinci ani, Ţuca Zbârcea & Asociaţii a fost singura casă de avocatură din Europa de Est recunoscută în raportul Financial Times’ Innovative Lawyers ca una dintre cele mai inovatoare firme de avocatură din Europa Continentală. Totodată, firma a câştigat premiul Law Firm of the Year: Romania (IFLR European Awards 2012), premiul Best Managed Workplace pentru cel mai apreciat stil de management (MPF European Leadership Awards 2012), premiul Law Firm of the Year: Eastern Europe and the Balkans (The Lawyer European Awards 2010), premiul Law Firm of the Year (Chambers Europe Awards for Excellence 2010). De asemenea, timp de patru ani consecutivi Ţuca Zbârcea & Asociaţii a fost desemnată Firma de avocatură a anului din România, urmare a nominalizărilor primite din partea unui juriu independent, constituit din reputaţi oameni de afaceri.

Portofoliul Ţuca Zbârcea & Asociaţii include numeroase companii naţionale şi multi-naţionale, importante instituţii financiare, precum şi autorităţi publice şi instituţii guvernamentale. Printre cei mai reprezentativi clienţi se numără: Erste Bank / Banca Comercială Română (BCR), NIS-Gazprom, Expur S.A. – parte a grupului francez Sofiprotéol/Saipol, OMV Petrom, CEZ, Rompetrol Rafinare, ArcelorMittal, Carrefour, Romtelecom, Colgate Palmolive, Bursa de Valori Bucureşti, BRD-Groupe Société Générale, Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), Philip Morris, Alstom Transport, Siemens, Ericsson Telecommunications Romania etc.

Alina Pintică
Tel: (40-21) 204 88 90
E-mail: alina.pintica@tuca.ro
Mobil: 0723 526 389
Nida Halit
Tel: (40-21) 335 55 70
E-mail: nida.halit@grayling.com
Mobil: 0745 724 224

Cuvinte cheie:  Ţuca Zbârcea & Asociaţii  culegere  corecţii financiare  fonduri europene 

Imagini

Ţuca Zbârcea & Asociaţii publică prima culegere de speţe din România în domeniul corecţiilor financiare privind proiectele derulate cu fonduri europene
Ţuca Zbârcea & Asociaţii publică prima culegere de speţe din România în domeniul corecţiilor financiare privind proiectele derulate cu fonduri europene

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.