Pentru al doilea an consecutiv, Ţuca Zbârcea & Asociaţii susţine organizarea World Press Photo în România

Bucuresti - 08 mai 2013 - World Press Photo, cea mai importantă expoziţie internaţională de fotojurnalism, va putea fi vizitată în Piaţa Universităţii din Bucureşti până pe 26 mai.
Expoziţia World Press Photo s-a redeschis la începutul acestei luni la Bucureşti, la iniţiativa Fundaţiei Culturale EIDOS, fondată de fotograful Cristian Movilă, cunoscut mai ales pentru numeroasele sale colaborări cu publicaţii internaţionale cum ar fi Newsweek, The New York Times Magazine sau National Geographic.
Pentru al doilea an consecutiv, societatea de avocaţi Ţuca Zbârcea & Asociaţii sprijină organizarea World Press Photo în România.
„Expoziţia World Press Photo oferă, probabil, una dintre cele mai profunde experienţe vizuale, o călătorie în frumosul, inefabilul şi tenebrele umanităţii deopotrivă. Suntem şi în acest an alături de Fundaţia Culturală EIDOS, fideli misiunii noastre de a susţine talentul şi performanţa în orice formă de manifestare”, ne-a declarat Sorin Vlădescu, Avocat asociat al Ţuca Zbârcea & Asociaţii.
„World Press Photo reprezintă esenţa reportajului de actualitate făcut în interesul unei societăţi informate. În condiţiile în care media suferă transformări uriașe în modelul de business, este nevoie de un alt tip de abordare care să asigure accesul necenzurat la informare și imagine. Este motivul pentru care, încă de la înfiinţare, World Press Photo a premiat și a evidenţiat munca unor fotojurnaliști care s-au dedicat unor subiecte care, deși sunt importante, rar fac prima pagină a jurnalelor”, spune Cristian Movilă, fondator al Fundaţiei Culturale EIDOS.

Fotografiile prezentate în acest an au fost declarate câștigătoare la concursul World Press Photo 2013, fiind selectate dintre cele 103.481 de imagini trimise de către cei 5.666 de fotografi din 124 de țări participante.

În 2012, la iniţiativa Fundaţiei Culturale EIDOS – organizatorul expoziţiei din acest an – cele mai premiate fotografii de presă din lume au revenit în România după 17 ani de absenţă şi au atras peste 25.000 de vizitatori.
Expoziţia World Press Photo 2013 este deschisă până pe 26 mai, între orele 11.00 şi 21.00, în spaţiul special amenajat din Piaţa Universităţii.

Despre World Press Photo:
World Press Photo este cea mai importantă expoziţie de fotojurnalism la nivel global. Este o iniţiativă a Fundaţiei World Press Photo, fondată în anul 1955, în Olanda, care activează ca organizaţie independentă, non-profit, cu sediul în Amsterdam. Scopul fundaţiei este de a stabili standarde ridicate în fotojurnalism şi fotografie documentară la nivel mondial. Competiţia a debutat în 1955, când 42 de fotografi din 11 ţări au înscris peste 300 de fotografii pentru jurizare. Toate lucrările înscrise în concurs sunt deschise publicului prin intermediul expoziţiei anuale, vizitată de peste 3,5 milioane de oameni la fiecare din ultimele ediţii.

Despre Ţuca Zbârcea & Asociaţii:
Cu o echipă formată din 100 de avocaţi dintre care 20 parteneri în cadrul biroului din Bucureşti, Ţuca Zbârcea & Asociaţii operează un sediu secundar în Cluj-Napoca, care funcţionează în asociere cu Nistorescu, Şomlea & Asociaţii, cât şi un birou de reprezentanţă în Madrid, Spania. Totodată, firma a stabilit o colaborare strategică pe principiul „best friend” cu firma de avocatură Ţurcan Cazac, liderul pieţei de avocatură de business din Chişinău, Republica Moldova.
Ţuca Zbârcea & Asociaţii oferă asistenţă juridică în toate domeniile dreptului, fiind recomandată de prestigioase directoare internaţionale de specialitate pentru serviciile în domenii precum litigii şi arbitraje internaţionale, achiziţii publice, energie şi resurse naturale, drept financiar-bancar, infrastructura, dreptul muncii si drept social, drept societar şi comercial, fuziuni, achiziţii / privatizări, etc.

Ţuca Zbârcea & Asociaţii a primit numeroase aprecieri şi distincţii pentru dinamismul, viziunea şi determinarea cu care a adoptat practici inovatoare pe piaţa serviciilor juridice din România. Astfel, în ultimii cinci ani, Ţuca Zbârcea & Asociaţii a fost singura casă de avocatură din Europa de Est recunoscută în raportul Financial Times’ Innovative Lawyers ca una dintre cele mai inovatoare firme de avocatură din Europa Continentală. Totodată, firma a câştigat premiul Law Firm of the Year: Romania (IFLR European Awards 2012), premiul Best Managed Workplace pentru cel mai apreciat stil de management (MPF European Leadership Awards 2012), premiul Law Firm of the Year: Eastern Europe and the Balkans (The Lawyer European Awards 2010), premiul Law Firm of the Year (Chambers Europe Awards for Excellence 2010). De asemenea, timp de patru ani consecutivi Ţuca Zbârcea & Asociaţii a fost desemnată Firma de avocatură a anului din România, urmare a nominalizărilor primite din partea unui juriu independent, constituit din reputaţi oameni de afaceri.

Portofoliul Ţuca Zbârcea & Asociaţii include numeroase companii naţionale şi multi-naţionale, importante instituţii financiare, precum şi autorităţi publice şi instituţii guvernamentale. Printre cei mai reprezentativi clienţi se numără: Erste Bank / Banca Comercială Română (BCR), NIS-Gazprom, Expur S.A. – parte a grupului francez Sofiprotéol/Saipol, OMV Petrom, CEZ, Rompetrol Rafinare, ArcelorMittal, Carrefour, Romtelecom, Colgate Palmolive, Bursa de Valori Bucureşti, BRD-Groupe Société Générale, Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), Philip Morris, Alstom Transport, Siemens, Ericsson Telecommunications Romania etc.

Alina Pintică
Tel: (40-21) 204 88 90
E-mail: alina.pintica@tuca.ro
Mobil: 0723 526 389

Nida Halit
Tel: (40-21) 335 55 70
E-mail: nida.halit@grayling.com
Mobil: 0745 724 224

Cuvinte cheie:  Tuca Zbarcea  expozitie  fotojurnalism  

Imagini

Pentru al doilea an consecutiv, Ţuca Zbârcea & Asociaţii susţine organizarea World Press Photo în România

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.