ASE a premiat compania SOCAR cu distincţia „SUSŢINĂTORII EDUCAŢIEI”

Bucuresti - 28 martie 2014 - 27 Martie 2014 – Compania SOCAR România a fost premiată de Facultatea de Marketing din cadrul Academiei de Studii Economice din Bucureşti cu distincţia SUSŢINĂTORII EDUCAŢIEI, urmare a derulării de către companie a Programului educaţional Bursele de Excelenţă SOCAR. Premiul a fost decernat în cadrul „GALEI PREMIILOR COMUNITĂŢII DE PRACTICĂ” organizată de ASE pentru a recompensa implicarea companiilor în sprijinirea formării şi integrării studenţilor pe piaţa forţei de muncă prin oferirea de stagii de practică, precum şi proiectele de succes şi bune practici în domeniu.

”Ne onorează această distincţie şi cumva aceasta reprezintă prima recunoştere românească a implicării SOCAR în procesul educaţiei. La nivel mondial compania noastră derulează de ani buni proiecte care sprijină excelenţa studenţească şi schimburile culturale dintre aceştia. Să nu uităm că SOCAR deţine propria Universitate de Petrol în Azerbaijan, unde an de an sunt instruiţi mii de studenţi pentru un sector în plină dinamică: energia! Cât priveşte Programul Bursele de Excelenţă SOCAR acesta este fără doar şi poate o premieră în România. Compania noastră selectează cei mai bine pregătiţi studenţi români şi îi susţine cu burse lunare pe parcursul întregului an universitar, fără alte obligaţii pentru aceştia. Este felul nostru de a sprijini educaţia ca motor economic al orcărui stat”, spune Hamza Karimov, CEO SOCAR România.

Reamintim că SOCAR a ajuns deja la a doua ediţie a Burselor de Excelenţă şi a investit anual aproximativ 30000 de RON pentru fiecare dintre acestea.

”Vom continua ceea ce am început, cu gândul de a extinde Programul şi în alte centre universitare şi specialităţi. Anul acesta ne-am axat pe specialităţi precum: contabilitate şi informatică de gestiune, finanţe, asigurări, bănci și burse de valori şi marketing”, mai spune Hamza Karimov, CEO SOCAR România.

La GALA PREMIILOR COMUNITĂŢII DE PRACTICĂ organizată de ASE au au participat directori de companii, manageri, specialişti în marketing şi resurse umane, profesori si studenţi din cadrul ASE Bucureşti.

SOCAR România este reprezentanța companiei petroliere şi de gaze naturale deţinută de statul Azerbaijan (The State Oil Company of Azerbaijan Republic), companie renumită mondial pentru activitateasa de producţie de petrol şi gaze naturale. Compania Petrolieră de Stat din Azerbaijan investeşte anual miliarde de dolari în infrastructura de transport şi este angrenată în plan european în proiecte cheie, menite să crească securitatea energetică a Europei, prin diversificarea resurselor de gaze naturale. Din anul 2011 compania s-a implicat în România prin SOCAR Petroleum S.A. şi în crearea şi consolidarea unei reţele de benzinării la nivel naţional. Astfel, compania deţine în prezent o reţea de 25 de staţii de alimentare fiind unul dintre jucătorii importanţi pe piaţa distribuţiei de carburanţi din România. Până în prezent compania a creat în România peste 320 de locuri de muncă şi a derulat investiţii de peste 50 milioane de euro.

.

Cuvinte cheie:  ASE  premiu  SOCAR 

Imagini

ASE a premiat compania SOCAR cu distincţia „SUSŢINĂTORII EDUCAŢIEI”

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.