Gestionarea riscurilor privind preţurile de transfer devine o necesitate

Bucuresti - 15 mai 2014 - În cadrul seminarului Preţuri de transfer organizat de EY România, pe data de 14 mai 2014, la Bucureşti, specialişti români de top din domeniul consultanţei fiscale au oferit o perspectivă detaliată asupra mediului preţurilor de transfer din România, cu precădere pe reglementările în domeniul preţurilor de transfer şi cerinţele de documentare în România, acorduri de preţ în avans (‘APA’), controale fiscale în domeniul preţurilor de transfer şi litigii privind preţurile de transfer.

Adrian Rus, Director Executiv şi Coordonatorul diviziei de Preţuri de transfer din cadrul EY România, a subliniat faptul că: “În ultima perioadă, se poate observa în România o creştere a incidenţei litigiilor în domeniul preturilor de transfer, autorităţile fiscale punând destul de des sub semnul întrebării politicile privind preţurile de transfer aplicate în cazul tranzacţiilor cu societăţi. Ajustările preţurilor de transfer impuse de autorităţi au avut în cele mai multe cazuri efecte importante asupra poziţiilor fiscale ale entităţilor române vizate, iar contestaţiile contribuabililor au fost respinse în numeroase cazuri, recurgându-se chiar la soluţionare din partea instanţei. În acest context, având în vedere numărul în creştere al controalelor fiscale, reducerea disputelor va fi mai dificilă, iar numărul litigiilor privind preţurile de transfer va creşte semnificativ. De aceea este esenţial ca multinaţionalele să ia în considerare o abordare mai pro-activă pentru gestionarea controverselor, inclusiv prin încheierea de acorduri de preţ în avans pentru tranzacţiile ce ar putea genera dispute.”

Emanuel Băncilă, Director Executiv pentru Practica de Litigii şi Controverse Fiscale, subliniază importanţa luării unei decizii de către contribuabil cu privire la procedura de urmat pentru contestarea unei decizii de ajustare în legătură cu impozitarea profiturilor unei întreprinderi din România care sunt incluse în profiturile unei întreprinderi asociate situate într-un alt stat membru UE. Astfel, contribuabilul are posibilitatea de a alege între procedura arbitrală reglementată de Convenţia nr. 90/436/CEE, care este o procedură desfăşurată între autorităţile competente ale celor două state membre, dar cu audierea contribuabilului, şi procedura administrativă şi judiciară naţională. Contribuabilii trebuie să cunoască faptul că parcurgerea procedurii judiciare naţionale are un efect negativ asupra posibilităţii de a apela la procedura arbitrajului, întrucât o hotărâre într-un prim grad de jurisdicţie pronunţată de instanţa naţională împiedică desfăşurarea procedurii arbitrale. Pe de altă parte, parcurgerea procedurii administrative care se desfăşoară la nivelul administraţiei fiscale naţionale nu are niciun efect negativ asupra folosirii procedurii arbitrale, atâta timp cât nu se urmează şi căile judiciare de atac.

La eveniment au participat peste 80 de persoane, reprezentând principalele companii româneşti şi multinaţionale din toate domeniile de activitate. Seminarul de la Bucureşti va fi urmat de evenimentul regional din Cluj-Napoca.

Despre EY România

EY este una dintre cele mai mari firme de servicii profesionale la nivel global, cu 175.000 de angajaţi în 728 de birouri din 150 de ţări şi venituri de aproximativ 25,8 miliarde de USD în anul fiscal încheiat la 30 iunie 2013. Reţeaua noastră este cea mai integrată la nivel global, iar resursele din cadrul acesteia ne ajută să le oferim clienţilor servicii prin care să beneficieze de oportunităţile din întreaga lume. În România, EY este unul dintre liderii de pe piaţa serviciilor profesionale încă de la înfiinţare, în anul 1992. Cei peste 500 angajaţi din România şi Republica Moldova furnizează servicii integrate de audit, asistenţă fiscală, asistenţă în tranzacţii şi servicii de asistenţă în afaceri către companii multinaţionale şi locale. Avem birouri în Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara, Iaşi şi Chişinău. De la 1 iulie 2013, Ernst & Young a devenit EY, logo-ul s-a schimbat pentru a răspunde acestei modificări, iar noul tagline al companiei este „Building a better working world”. Această redefinire a identităţii vizuale vine să reflecte noua strategie a companiei, Vision 2020. Pentru mai multe informaţii, vizitaţi pagina noastră de internet: www.ey.com.

.

Cuvinte cheie:  EY  seminar  preturi  transfer 

Imagini

Gestionarea riscurilor privind preţurile de transfer devine o necesitate
Gestionarea riscurilor privind preţurile de transfer devine o necesitate

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.