Camere dreptunghiulare de înaltă performanță, care oferă o calitate excelentă a imaginii la o rezoluție de până la 4K

24 aprilie 2024, 10.10 - Afaceri   Social   Tehnologie  

București - 24 aprilie 2024 -

Axis Communications a anunțat mai multe actualizări la seria de camere dreptunghiulare AXIS P13. Aceste modele puternice sunt ideale pentru utilizarea în diferite situații de supraveghere la interior.


Modelul AXIS P1385 oferă o rezoluție de 2 MP, AXIS P1387 de 5 MP, iar modelul AXIS P1388 oferă o rezoluție excelentă de 8 MP. Camerele dispun de un obiectiv interschimbabil și suport i-CS, care fac posibilă schimbarea obiectivului. În plus, diafragma de precizie P-Iris asigură imagini cu un nivel mai ridicat de contrast, claritate, rezoluție și profunzime a câmpului.


Camerele din seria AXIS P13 sunt echipate cu tehnologie Lightfinder 2.0, și Forensic WDR,, oferind culori reale și detalii excelente în condiții de luminozitate redusă sau semi-întuneric. Stabilizarea electronică a imaginii conferă imagini stabile în pofida vibrațiilor, iar profilurile scenei pot fi optimizate automat pentru a se potrivi perfect anumitor scenarii specifice. În plus, datorită funcției de detectare a șocurilor și alarmei anti-vandalizare, acestea vor trimite o notificare în cazul oricărei tentative de a interfera cu camera.


Toate modelele includ o unitate de procesare cu învățare profundă (DLPU) care suportă funcții și aplicații avansate. De exemplu, aplicația AXIS Object Analytics poate detecta și clasifica diferite tipuri de obiecte. De asemenea, este posibilă colectarea și analizarea unui volum mai mare de date decât până acum - la marginea rețelei. Această unitate LDPU oferă metadate valoroase care facilitează utilizarea rapidă, ușoară și eficientă a capabilităților de căutare criminalistică.


Caracteristicile principale includ:


•           Calitate excelentă a imaginii, la o rezoluție de până la 4K;


•           Imagini excepționale cu senzor de 1/1.8”;


•           Sistem de analiză cu învățare profundă;


•           Securitate cibernetică integrată cu ajutorul platformei Axis Edge Vault


Camerele din seria AXIS P13 sunt construite pe baza unui sistem SoC dezvoltat de Axis și includ Axis Edge Vault, o platformă de securitate cibernetică bazată pe hardware care protejează dispozitivul și informațiile sensibile împotriva accesului neautorizat. În plus, datorită suportului pentru echipamentele PoE și alimentării c.c. redundante, aceste dispozitive oferă flexibilitate în instalare. Totodată, sunt concepute pentru a încăpea într-o carcasă de uz exterior.


Notă: Modelele de uz exterior din seria AXIS P13 vor fi lansate spre sfârșitul anului 2024


About Axis Communications


Axis ajută la construirea unei lumi mai inteligente și mai sigure prin crearea de soluții care îmbunătățesc securitatea și performanța afacerii. Ca producător de tehnologie de rețea și lider în industria de profil, Axis oferă soluții în domeniul supravegherii video, controlul accesului, interfoanelor și sistemelor audio. Aceste soluții sunt puse în valoare prin adăugarea de aplicații inteligente de analiză și sunt susținute prin cursuri de instruire de înaltă calitate.


Compania Axis are în jur de 4000 de angajați dedicați, în mai mult de 50 de țări și colaborează cu parteneri din domeniul tehnologiei și integrării de sistem din întreaga lume pentru a le furniza clienților soluții de cea mai bună calitate. Compania Axis a fost fondată în anul 1984 și are sediul în orașul Lund. Pentru mai multe informații despre Axis, vizitați site-ul: www.axis.com. Live la: https://www.facebook.com/AxisCommunicationsRomania/.

.

Cuvinte cheie:  Axis Communications  AXIS P1385 AXIS P13  

Imagini

Camere dreptunghiulare de înaltă performanță, care oferă o calitate excelentă a imaginii la o rezoluție de până la 4K

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.