Romania pe locul 13 în lume privind investiţiile în energie regenerabilă

22 noiembrie 2011, 11.50 - Afaceri   Energie  

Bucureşti - 22 noiembrie 2011 - România a urcat pe locul 13 între cele mai atractive ţări din lume, privind investiţiile în energie regenerabilă, conform ultimului raport Country Attractiveness Indices, lansat astăzi de Ernst & Young.

Intrată abia de un an în topul celor mai atractive 40 de ţări privind energia regenerabilă, România urcă încă trei locuri în acest clasament, în urma investiţiilor masive în proiecte eoliene şi a concretizării proiectului legislativ privind certificatele verzi – aflat în aşteptare încă din 2008. Desemnat în cadrul raportului drept unul din cele mai atractive proiecte legislative pe energii regenerabile, Legea 220/2008 a fost aprobată de Comisia Europeană şi va fi aplicabilă până la sfârşitul anului.

Deşi noua schemă de certificate verzi va avea impact asupra tuturor proiectelor de energie regenerabilă, se aşteaptă ca cele eoliene să genereze cea mai importantă creştere. Dacă în 2009, România producea doar 12MW din energii regenerabile, capacitatea de producţie a crescut spectaculos în 2010, la 464MW, iar până în septembrie anul acesta ea înregistrase un nou salt de 34%, atingând 623MW.

„Acest salt în indicele calculat de Ernst & Young reflectă noile investiţii masive în energii regenerabile atrase deja de România – CEZ a finalizat aproximativ 50% din proiectul Fantanele-Cogealac, ce va produce până la sfârşitul lui 2012 600MW şi va fi cel mai mare proiect eolian pe uscat din Europa. In mod similar, Iberdrola a demarat în martie lucrările la posibil cel mai mare proiect eolian terestru din lume, ce va produce 1.500MW până în 2017. Şi suntem abia la început în implementarea noilor facilităţi legislative,” a explicat Cornelia Bumbăcea, Partener şi lider al departamentului Asistenţă în tranzacţii al Ernst & Young România.

România a fost inclusă pentru prima dată în acest clasament în decembrie 2010 pe locul 22, iar în ultimul an a reuşit să urce nouă locuri, depăşind ţări ca Polonia, Belgia, Irlanda, sau Japonia.

Indicele Ernst & Young analizează trimestrial cele mai atractive 40 de ţări din lume privind piaţa internă de energie regenerabilă, infrastructura şi compatibilitatea acestora cu tehnologiile individuale. Cel mai recent raport, lansat astăzi, indică importanţa tot mai mare a pieţelor din Europa de Est, Orientul Mijlociu, nordul Africii şi America Latină. De asemenea, noile prezenţe în topul celor 40 de ţări, precum Ucraina, Ungaria, Israel şi Tunisia subliniază nevoia acută de energii regenerabile pe care o împărtăşesc toate ţările din regiune.

Despre Ernst & Young

Ernst & Young este una dintre cele mai mari firme de servicii profesionale la nivel global, cu 152,000 de angajaţi în 700 de birouri din 140 de ţări şi venituri de aproximativ 22.9 miliarde dolari în anul 2011. Reţeaua noastră este cea mai integrată la nivel global, iar resursele din cadrul acesteia ne ajută să le acordăm clienţilor servicii prin care să beneficieze de oportunităţile din întreaga lume. În România, Ernst & Young este unul dintre liderii de pe piaţa serviciilor profesionale încă de la înfiinţare, în anul 1992. Cei peste 450 angajaţi din România şi Republica Moldova furnizează servicii integrate de audit, asistenţă fiscală, asistenţă în tranzacţii şi servicii de asistenţă în afaceri către companii multinaţionale şi locale. Avem birouri în Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara şi Chişinău. Pentru mai multe informaţii, vizitaţi pagina noastră de internet: www.ey.com.

Contact: Elena Badea
Firma: Ernst & Young
Tel: 40 21 402 4000
E-mail: elena.badea@ro.ey.com

Cuvinte cheie:  Ernst&Young  energie regenerabila 

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.